Ever green

Sunt specială, dar am şi alte calităţi

Aflu deunăză că am două spline.  Una mare, normală, alta mai mică spre rahitică. Anunţ doritorii pe această cale că sunt de acord să o donez pe cea în dezvoltare. De asemenea, după ce voi afla şi RH-ul mă bag şi la donat de sânge. Nu pentru a beneficia de cine ştie ce reducere la abonamente, slavă patronului, le pot deconta, ci doar pentru a afla dacă există o asistentă mai proastă decât cea care mi-a învineţit toată mâna de la ” o înţepătură”. Trebuia să-mi dau seama că ceva nu e în regulă de când m-a întrebat dacă vreau să mă lungesc pe pat, cu toate că i-am spus că nu mi se face rău.

Aş mai avea şi nisip la rinichi dar pe ăla nu-l dau, că cine ştie poate îmi înalţ vreo casă vreodată şi am nevoie de materiale de calitate. La nevoie, am înţeles că pot stoca şi pietre. Oricum, mă antrenez pentru ce e mai bine.

În plus, mai am şi nişte nervi pilaf de la atât aşteptat al unor rezultate care-mi pot schimba viaţa. Şi nu, nu e vorba de un copil, p-ăla pot să aflu dacă-l am în numai câteva minute. Cu toate că intuiţia îmi spune că ar trebui să mă calmez, că la anul voi fi mai bine pregătită aştept ca gâsca un miracol sub forma numelui meu pe o listă de participanţi la discuţii interminabile cu o comisie care va tăia gâtul a trei oameni din patru. Sau a 70 din 90, depinde cum vrei s-o priveşti.

Mai am o conservă de nervi şi în urma unei discuţii cu o colegă care mi-a spus cu o nonşalanţă grăitoare că i se rupe de presă în general şi că ea nu face presă, deşi scrie la ziar de ani de zile. Mă întreb sincer cum naiba a făcut de a plecat de la EVZ…

 Am o poftă nebună de un concert. Şi cam asta mă va paşte dacă nu iau examenul. Un premiu de consolare la Sala Palatului, pe 14 iunie. Parcă încep să-mi doresc vice-versa. Şi mai vreau la munte. Cu un rucsac uşor în spate şi cu poteca în faţă. Cu stânci şi puţin soare, cu un izvor la care să-mi răcoresc fruntea şi cu niciun gând despre tine.

Curând, foarte curând voi lua o decizie importantă. Nu, nu am citit horoscopul, dar aşa mi-a căşunat mie că trebuie să-mi schimb viaţa. Te ţin la curent dacă mă leagă sau îmi rup ceva.

Recul

Mi-e silă:

- de babele cu bostani în loc de sâni, care te împing prin tramvai sau prin metrou pentru a fi ele primele care intră, care ies sau care ajung fuguţa-fuguţa până la taxator/aparatul de validat.

- de “prietenii” care te roagă să le fii alături după ce te-au minţit sau jignit într-un fel sau altul.

- de tipii care se dau macho şi în final descoperi că nici o bere nu pot bea până nu cer acordul părinţilor în scris.

- de oamenii “morţi”, care lucrează pentru că trebuie, respiră pentru că nu au încotro şi se târăsc pentru că n-au avut noroc să aibă paj sau un pat cu rotile.

- de cei care nu-şi recunosc niciodată vina şi pretind că sunt cei mai buni, cei mai deştepţi şi deci, merită tot ce e mai bun

- de cretinii cu faţă de creaturi care flegmează pe unde apucă

- de domnişoarele cu aer afectat care nu au mai fost demult târâte printr-un pat

- de recepţionera din clinica privată care te tratează ca pe un amărât care vrea să-şi împrăştie boala porcească prin spitalul construit de tacsu’

- de putoarea şi lehamitea care ne-a cuprins pe noi toţi, dimpreună cu smiorcăiala aferentă statutului de român.

În principiu, mi-aş vărsa maţele dacă aş şti că aşa trece, dar cum toate astea nu pot fi nici măcar diminuate, rămân cu sila şi cu speranţa că pe toţi cei enumeraţi mai sus îi va lovi un meteorit sau le va trăsni aşa, deodată, pofta de viaţă şi bunul simţ.

Cand ajunge doar o varza sa fii fericit…

Am gasit reteta! S-a intamplat in timp ce ma bantuia Roland Barthes asta, cu hermeneutica lui.  Nu, nu e vorba de hernie- am verificat.

Am ridicat privirea din teancul de carti simandicoase cu baieti destepti si genii triste si am realizat ca fericirea nu e nici macar in vin, ci, evident, in varza! Si atunci am pornit un razboi cu oul de ciocolata care ma privea cu ura, strivit pe jumatate. Era cat pe ce sa-l fac una cu ecranul computerului daca nu ma imbia izul de busuioc.

In fata unei portii de varza noua, calita, cu busuioc, piper si  alte condimente secret pe care nu le  zvarl de pe papila nici pentru 6.000 de euro. Poate pentru putin peste…

Venetia, sora cu barza

Orasul asta are ceva din betia unui acordeon gadilat la soare de un emerit. Nu numai ca “pluteste” dar te si face sa plutesti. Autostrada care leaga Mestre de Venetia e primul indiciu ca vei reusi sa fugi de blocuri, fabrici, masini. Vacanta. Daca nu l-ar fi chemat deja Venetia, i s-ar fi potrivit Vacanta. Bisericile, odinioara scoli ascund o istorie seculara varata dincolo de portile lor mari. Podul Rialto (locul de unde a fost facuta poza) pare o mica poarta spre cer.

Dincolo de toate minunile arhitecturale ale orasului, restaurantele cu pretentii sunt doar niste bodegi in care cuptorul cu microunde face toti banii, iar chelnerii au o problema oftamologica: de cate ori se comanda, zambesc fals si ies din “scena” cu o scalambaitura de pupile.

De vazut Basilica San Marco neaparat si de apreciat cat efort a fost depus la realizarea fiecarui mozaic, cu ajutorul unor dale expuse in muzeul din cupola.

Daca e vant afara, evita pe cat posibil turnul. Terasa de la ultimul etaj, deasupra careia atarna clopote din cer e prevazuta doar cu niste grilaje care nu imblanzesc din puterea vantului. Panorama face ca cei 8 euro sa merite insa in zilele cu vant agitat, mai bine te abtii. Nu de alta dar se asteapta la lift si la coborare.

Intr-un restaurant de langa Rialto, un chelner indian stie o melodie in romana cu o gagica. Si daca ai apucat sa-i spui ca esti din Romania, atunci sigur iti canta cele cateva versuri pe care le mai stie. Bafta in a le recunoaste! In rest, evita comerciantii cu trandafiri rosii care te pot intimida sa nu fii chitros. Mai bine ia- i o albastrea, trandafirii rosii sunt mult prea banali si inexpresivi.

Pentru amintiri din sticla de Murano, mai bine ajungi pe insula. Si asta in timpul dupa-amiezii cat sunt deschise magazinele. Acolo, suvenirurile sunt ceva mai ieftine decat in Venetia.

Nu in ultimul rand, alege mai bine un hotel din Mestre. E si mai ieftin si mai bine organizat decat unul din Insula. Transportul te costa numai 2,20 de euro dus-intors si circa 30 de minute daca trebuie sa astepti la dus si intors. Daca pleci cu za oanul sau za oanca, grija mare sa nu vina barza. Am auzit ca impaiatelor le place sa se falfaie pe acolo, iar farmaciilor nici prin oblon nu le trece sa le pese.

Ghid de supravietuire dincolo de Prut

Ferestrele programelor de mesagerie rapida sunt impanzite  peste Prut cu sfaturi de supravietuire pe perioada haosului:

“Circulati in grupuri mari. eventual intelegeti-va din timp. Pastrati legatura regulata cu o persoana in afara potentialelor zone de conflicte. Nu discutati cu persoane straine. Nu va lasati abordati indiferent de cite panglici si tricoloare au un piept. Evitati capurile rase sau persoanele care comunica in rusa. Nu circulati pe stradutele adiacente. Bulevardul e un loc sigur. daca va simtiti amenintati indreptati-va spre un loc populat sau spre un magazin. Nu ezitati sa tipati. Zgomotul poate fi un aliat. Aveti grija noaptea. Oamenii pot disparea foarte usor. Nu discutati in transportul public despre protest. daca faceti parte din grupuri pe facebook si aveti profilul atasat mariti nivelul de privacy al profilului sau chiar scoateti-va fotografiile.”

Chef de o Revolutie

Pentru ca .