Journalistique’s Weblog

Inca o dovada ca jurnalismul sau beneficiile pe care le ai cand lucrezi intr-un trust mare de presa nu intarzie sa apara.

Ca urmare a unei emisiuni “In gura presei” de acum cateva zile, in care Mircea Badea facea show cu un subiect destul de trist- acordarea ca premiu a unei carti de tip xxx a unui olimpic la Limba si Literatura Romana, Rompres anunta astazi ca :

ISMB a cerut verificarea cărţilor care intră în şcoli 

            ”Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a solicitat conducerilor unităţilor de învăţământ să verifice cărţile care intră în şcoli şi să le avizeze dacă conţinuturile acestora sunt educaţionale, a declarat vineri, pentru ROMPRES, inspectorul ISMB, Marian Banu.
            ’ISMB a făcut acest demers întrucât mai mulţi elevii ai Şcolii nr. 52 din Bucureşti au primit ca premiu, la sfârşit de an şcolar, o carte cu texte pornografice, cumpărată de mama unuia dintre aceştia care nu şi-a dat seama ce conţine volumul’, a explicat Banu.
            Mai exact, elevii au primit ca premii volumele ‘Sânziana şi Pepelea’ de Vasile Alecsandri, ‘Casa cu Rodii’ de Oscar Wilde, sau ‘Eu Et Al’ de Alex Tocilescu - carte care conţine pasaje cu conţinut erotic.”

Din cautare in cautare pentru victoria cea mare- si anume o documentare pentru un articol “cu miros” am dat peste o pagina din Dilema Veche, de mare exceptie. Lectura placuta!

Cu doua zile inainte de licenta, mie mi se face chef de lesinat prin parcuri. Dor de perfuzii, injectii in burta- preferatele mele…si miros de spirt. In afara omului care mi-a dovedit ca in ciuda lipsei mele de gentilete, se incapataneaza sa ramana langa subsemnata, alti zeci de oameni au sarit cu sticle de apa, ceai, servetele umede, pastile, brate care sa ma poarte pana la ambulanta si grija omeneasca. Evident, lucrurile acestea iti vin in minte abia dupa ce pericolul a trecut. Chiar si asa, acum mi-ar fi imposibil sa-i recunosc macar pe cei care m-au purtat pe brate, desi simt nevoia acuta sa le multumesc.

Daca moartea poate fi asociata cu ceva, atunci ea sigur vine cu ace prin tot corpul, senzatia ca venele iti explodeaza si ca in ciuda incercarilor, nu-ti poti misca sub nicio forma trupul.

Pentru un moment am crezut ca-i aievea, in iarba din Tineretului. Singurul lucru pe care l-am mai vrut a fost sa ascult vocea unei persoane. Am avut fler insa pentru ca am rugat-o pe ea sa-nchida la timp. Probabil ca finalul vine totusi ca  certitudine. Egoismul nu are ce cauta in aceasta ecuatie. Cei dragi mai bine sa afle dupa. Altfel, ar fi inutil.

In fine, ideea e ca in jumatate de ora de dureri crancene, cred ca cel putin 30 de persoane au vrut sa ajute cu ceva. De la romani, la tigani, la batrani, copii, baieti, fete etc. Omenia nu are sex, etnie, varsta sau preferinte. Exista sau nu,  pur si simplu. Si roata s-ar putea invarti in orice clipa.

un editorial fain, fain, fain.

In spasmele de dinaintea examenului de licenta, cu grija unui prea- binecuvantat 7 sau 8 care ar conta cat de cat in fata unei comisii de master franceze, ma izbeste un enunt la disciplina “Etica si deontologie profesionala”. Citez: ” . Analizaţi, din perspectiva ficţionalizării, a protejării vieţii private şi a politicii editoriale, cazul Elodia, aşa cum a fost el prezentat la portul de televiziune OTV. Explicaţi conceptele folosite.”

Tin pe aceasta cale sa multumesc din suflet profului sau profei care a avut aceasta idee deoarece am reusit slaba performanta sa nu ma umplu de urticarie in timpul isteriei nationale de anul trecut. Acum, nici Cioaca, nici mama si para-mamele lor de stimabili nu ma vor mai putea scapa. Am sa fac deci bubite multe, rosii, care mananca de crapi, pe o canicula poetica de vara. Totodata, voi experimenta stari de voma acute, in timp ce o sa salivez la o plimvbare cu bicicleta, un zbor la mama naibii, in Grenoble sau macar o baie la piscina.

In cazul in care profesorul/ profesoara frustrata ,care s-a luminat la fata propunand acest subiect, nu are somn din cauza dilemelor nascute de cetateana Elodia, ii recomand cu caldura un tub de Xanax, o sticla de vodca, un clatit pe fata in vasul de toaleta si multe diplome de merit. Tin sa-i martturisesc pe aceasta cale ca sunt extrem de mandra de incununarea cu succes a studiilor in aceasta facultate si daca am si avut norocul sa-l / o am ca si profesor, ma voi gandi cu dragalasenie la dumnealui/ dumneaei de fiecare data cand am sa emit o tampenie mai mica- desigur- ca a dascalului meu. Sanatate multa si tot atata putere de munca. Va meritati din plin salariul de la MECC.

de a trai prin toti porii. Pentru ca sunt momente in care as vrea sa ma catar pana la geamul biroului tau pentru a te surprinde prin scalambait. Pentru ca as vrea sa topai pe toate bordurile din oras, sa merg in maini cand toata lumea se calca in picioare si sa desenez gargarite, melci si alte vietati pe turnurile lui Videanu. Sa-ti spun cu voce tare ca traiesti intr-o societate care s-ar putea numi “gluma proasta” in orice alta societate si ca smecheria nu tine o vesnicie. Pentru ca iti irosesti secundele cu boticul umflat in fata calculatorului pentru a crea impresie la serviciu sau monitorizand atent cate caramizi mai ai de pus la statuia pe care-ti va fi inscriptionat numele. Ma intreb daca ai fi in stare sa-ti asezi binisor punga de gunoi pe teasta anonima, numai asa din spirit de solidaritate cu cei multi care se deosebesc …prin nimic.

Sau, ma rog, stresul din jurul evenimentului.

Ziua de ieri se anunta enervanta. Inscrieri, cozi, notari in concediu, poze si multi oameni care-si dau in petic. Si pe de-a intregul material, as adauga. A trecut mai repede decat m-as fi putut astepta. Insa, in valtoarea ei, sub acoperisul mansardei mele s-au cuibarit niste idei fara nici o conexiune logica. S-ar zice ca da, invatatul prosteste.

Primul gand mi s-a nazarit prin dreptul parcului de la Eroi, cand pe bancile din fata fantanii luminate stateau cuibariti de canicula cativa ei si cateva ele. Cu ochii imperecheati, cu sufletul servit pe buze, fara nici o alta preocupare. E ciudat cum cea mai apropiata persoana se afla la peste doua mii de kilometri. Cateodata, telefonul mai apropie din vaile, muntii si apele dintre noi. Intotdeauna insa,  numele care creeaza imaginea unei pilote curate, din care se imprastie un aer proaspat si usor parfumat  este mai la indemana decat orice altceva. Moale, in cazul in care ai sa cazi, calda, atunci cand se starnesc furtuni. Te ajuta sa respiri, sa apreciezi miracolul olfactiv si sa te acoperi de o curatenie uimitoare.

In tramvaiul care suia spre casa, in timp ce citeam din Bernard Miege, o imagine mi-a alergat mai rapid decat teoriile despre cultura si informatie. Era incadratura perfecta pentru portretul de familie. Doi tineri si doi prichindei. Un castaniu deschis, cu reflexe blondute si carlionti negri.

Dupa o noapte agitata, dimineata alearga lenesa peste fruntea mea incruntata. In razele timide ale soarelui de iunie, burta mea ramane la aceleasi dimensiuni ca si cu o seara inainte- de cand pare-se ca ar fi mai crescut cu inca vreo sase luni. Masterul in tara francilor a ramas la fel de aproape ca si ieri, iar grija biberoanelor, scutecelor, carucioarelor plimbate prin tramvaiele si autobuzele cu plafonul cucuiat de asa maniera incat sa se verse macar ceva din carut a disparut ca prin minune. In schimb, la stiri, 17 adolescente au reusit sa ramana insarcinate in acelasi timp. Scopul lor era sa stabileasca doar o concordanta in ceea ce priveste durata, iar partile implicate in poveste au fost uitate complet. Asa si eu, ma gandesc sa fiu cat mai delicata in momentul in care o sa-i povestesc ca in urma cu cateva ore aveam un bebe de cateva luni si acum, nu mai avem nimic. Pe sistemul, de baut pentru toata lumea sau doliu verbal in cinstea ideii.