Elodia e o carnivora

In spasmele de dinaintea examenului de licenta, cu grija unui prea- binecuvantat 7 sau 8 care ar conta cat de cat in fata unei comisii de master franceze, ma izbeste un enunt la disciplina “Etica si deontologie profesionala”. Citez: ” . Analizaţi, din perspectiva ficţionalizării, a protejării vieţii private şi a politicii editoriale, cazul Elodia, aşa cum a fost el prezentat la portul de televiziune OTV. Explicaţi conceptele folosite.”

Tin pe aceasta cale sa multumesc din suflet profului sau profei care a avut aceasta idee deoarece am reusit slaba performanta sa nu ma umplu de urticarie in timpul isteriei nationale de anul trecut. Acum, nici Cioaca, nici mama si para-mamele lor de stimabili nu ma vor mai putea scapa. Am sa fac deci bubite multe, rosii, care mananca de crapi, pe o canicula poetica de vara. Totodata, voi experimenta stari de voma acute, in timp ce o sa salivez la o plimvbare cu bicicleta, un zbor la mama naibii, in Grenoble sau macar o baie la piscina.

In cazul in care profesorul/ profesoara frustrata ,care s-a luminat la fata propunand acest subiect, nu are somn din cauza dilemelor nascute de cetateana Elodia, ii recomand cu caldura un tub de Xanax, o sticla de vodca, un clatit pe fata in vasul de toaleta si multe diplome de merit. Tin sa-i martturisesc pe aceasta cale ca sunt extrem de mandra de incununarea cu succes a studiilor in aceasta facultate si daca am si avut norocul sa-l / o am ca si profesor, ma voi gandi cu dragalasenie la dumnealui/ dumneaei de fiecare data cand am sa emit o tampenie mai mica- desigur- ca a dascalului meu. Sanatate multa si tot atata putere de munca. Va meritati din plin salariul de la MECC.

Provocarea

de a trai prin toti porii. Pentru ca sunt momente in care as vrea sa ma catar pana la geamul biroului tau pentru a te surprinde prin scalambait. Pentru ca as vrea sa topai pe toate bordurile din oras, sa merg in maini cand toata lumea se calca in picioare si sa desenez gargarite, melci si alte vietati pe turnurile lui Videanu. Sa-ti spun cu voce tare ca traiesti intr-o societate care s-ar putea numi “gluma proasta” in orice alta societate si ca smecheria nu tine o vesnicie. Pentru ca iti irosesti secundele cu boticul umflat in fata calculatorului pentru a crea impresie la serviciu sau monitorizand atent cate caramizi mai ai de pus la statuia pe care-ti va fi inscriptionat numele. Ma intreb daca ai fi in stare sa-ti asezi binisor punga de gunoi pe teasta anonima, numai asa din spirit de solidaritate cu cei multi care se deosebesc …prin nimic.

Licenta produce halucinatii

Sau, ma rog, stresul din jurul evenimentului.

Ziua de ieri se anunta enervanta. Inscrieri, cozi, notari in concediu, poze si multi oameni care-si dau in petic. Si pe de-a intregul material, as adauga. A trecut mai repede decat m-as fi putut astepta. Insa, in valtoarea ei, sub acoperisul mansardei mele s-au cuibarit niste idei fara nici o conexiune logica. S-ar zice ca da, invatatul prosteste.

Primul gand mi s-a nazarit prin dreptul parcului de la Eroi, cand pe bancile din fata fantanii luminate stateau cuibariti de canicula cativa ei si cateva ele. Cu ochii imperecheati, cu sufletul servit pe buze, fara nici o alta preocupare. E ciudat cum cea mai apropiata persoana se afla la peste doua mii de kilometri. Cateodata, telefonul mai apropie din vaile, muntii si apele dintre noi. Intotdeauna insa,  numele care creeaza imaginea unei pilote curate, din care se imprastie un aer proaspat si usor parfumat  este mai la indemana decat orice altceva. Moale, in cazul in care ai sa cazi, calda, atunci cand se starnesc furtuni. Te ajuta sa respiri, sa apreciezi miracolul olfactiv si sa te acoperi de o curatenie uimitoare.

In tramvaiul care suia spre casa, in timp ce citeam din Bernard Miege, o imagine mi-a alergat mai rapid decat teoriile despre cultura si informatie. Era incadratura perfecta pentru portretul de familie. Doi tineri si doi prichindei. Un castaniu deschis, cu reflexe blondute si carlionti negri.

Dupa o noapte agitata, dimineata alearga lenesa peste fruntea mea incruntata. In razele timide ale soarelui de iunie, burta mea ramane la aceleasi dimensiuni ca si cu o seara inainte- de cand pare-se ca ar fi mai crescut cu inca vreo sase luni. Masterul in tara francilor a ramas la fel de aproape ca si ieri, iar grija biberoanelor, scutecelor, carucioarelor plimbate prin tramvaiele si autobuzele cu plafonul cucuiat de asa maniera incat sa se verse macar ceva din carut a disparut ca prin minune. In schimb, la stiri, 17 adolescente au reusit sa ramana insarcinate in acelasi timp. Scopul lor era sa stabileasca doar o concordanta in ceea ce priveste durata, iar partile implicate in poveste au fost uitate complet. Asa si eu, ma gandesc sa fiu cat mai delicata in momentul in care o sa-i povestesc ca in urma cu cateva ore aveam un bebe de cateva luni si acum, nu mai avem nimic. Pe sistemul, de baut pentru toata lumea sau doliu verbal in cinstea ideii.