Mahalaua centrului

In Grenoble daca iesi la promenada aproape orice loc pare rupt dintr-o ordine divina. Am zis aproape pentru ca nu este si cazul zonei centrale- un fel de Piata Unirii la noi, miticii. Aici, la Doubedou Hubert, o lume pestrita, pestrita isi poarta toalele cele mai ciudate  asortate la papuci, ciocate, pantofi din lac si alte minunatii. Am senzatia ca lumea buna ocoleste cu buna stiinta acest loc.

Pentru ca hotarasem sa trecem pentru a cumpara de-ale gurii din zona si sa retragem niste bani, am avut de-a face cu ‘mademoisella “Scuipacila”. O tanti pe la vreo 30 de ani a trecut pe langa noi si universul nostru bleu si si-a imprastiat violent un scuipat de asfalt. Nici daca scotea un pistol si tragea nu ramaneam la fel de muta. Nu ma intelege gresit, nu-i vorba ca nu sunt obisnuita cu asemenea scena, dar in mintea mea tabloul nu poate fi asociat cu peisajul montan al grenoblienilor. Tanti s-a retras apoi in glorie, pasind rasfirat cu gambele ei barbatesti care rasareau de sub fusta alba, mini.

Mai departe cu cativa centimetri, un nenea cere bani, injurand nenorocitii care au facut painea la saizeci de centimi.

Ne-am retras rapid, cu sentimentul ingrat ca am intrat intr-o lume pe care nu am fi vrut sa o deranjam.