Archive for May 31st, 2009|Daily archive page

Sunt specială, dar am şi alte calităţi

Aflu deunăză că am două spline.  Una mare, normală, alta mai mică spre rahitică. Anunţ doritorii pe această cale că sunt de acord să o donez pe cea în dezvoltare. De asemenea, după ce voi afla şi RH-ul mă bag şi la donat de sânge. Nu pentru a beneficia de cine ştie ce reducere la abonamente, slavă patronului, le pot deconta, ci doar pentru a afla dacă există o asistentă mai proastă decât cea care mi-a învineţit toată mâna de la ” o înţepătură”. Trebuia să-mi dau seama că ceva nu e în regulă de când m-a întrebat dacă vreau să mă lungesc pe pat, cu toate că i-am spus că nu mi se face rău.

Aş mai avea şi nisip la rinichi dar pe ăla nu-l dau, că cine ştie poate îmi înalţ vreo casă vreodată şi am nevoie de materiale de calitate. La nevoie, am înţeles că pot stoca şi pietre. Oricum, mă antrenez pentru ce e mai bine.

În plus, mai am şi nişte nervi pilaf de la atât aşteptat al unor rezultate care-mi pot schimba viaţa. Şi nu, nu e vorba de un copil, p-ăla pot să aflu dacă-l am în numai câteva minute. Cu toate că intuiţia îmi spune că ar trebui să mă calmez, că la anul voi fi mai bine pregătită aştept ca gâsca un miracol sub forma numelui meu pe o listă de participanţi la discuţii interminabile cu o comisie care va tăia gâtul a trei oameni din patru. Sau a 70 din 90, depinde cum vrei s-o priveşti.

Mai am o conservă de nervi şi în urma unei discuţii cu o colegă care mi-a spus cu o nonşalanţă grăitoare că i se rupe de presă în general şi că ea nu face presă, deşi scrie la ziar de ani de zile. Mă întreb sincer cum naiba a făcut de a plecat de la EVZ…

 Am o poftă nebună de un concert. Şi cam asta mă va paşte dacă nu iau examenul. Un premiu de consolare la Sala Palatului, pe 14 iunie. Parcă încep să-mi doresc vice-versa. Şi mai vreau la munte. Cu un rucsac uşor în spate şi cu poteca în faţă. Cu stânci şi puţin soare, cu un izvor la care să-mi răcoresc fruntea şi cu niciun gând despre tine.

Curând, foarte curând voi lua o decizie importantă. Nu, nu am citit horoscopul, dar aşa mi-a căşunat mie că trebuie să-mi schimb viaţa. Te ţin la curent dacă mă leagă sau îmi rup ceva.